“Positioning” – Al Ries & Jack Trout
Sunt unele carti scrise care desi initial au fost gindite pentru un anumit domeniu sau grup tinta, totusi ideile, valorile si conceptele pe care le descriu sunt valabile in multe alte domenii, chiar poate general valabile in unele cazuri.
Din aceasta categorie este si cartea “Positioning”, scrisa de Ries & Trout. Destinata pentru marketing, advertising, marketologi, advertisti, comunicatori, PR-isti – eu personal, desi nu ma numar printre cei mentionati, am avut multe invataminte de luat din aceasta carte.
Iata citeva din ideile pentru care cartea merita citita:
- Responsabilitatea de a fi primul – Cine este primul om care a traversat in zbor Atlanticul? – Lindbergh – Cine a fost al doilea? – Nu prea se stie; Cel mai mare munte din lume? – Everest – Care este al doilea? – Nu prea se stie; Cine om care a calcat pe luna? – Armstrong – Cine a fost al doilea? – Nu prea se stie…
- Traim intr-o lume a excesului de comunicare – Cele 10 porunci contin 300 de cuvinte si sunt cunoscute de peste un milliard din populatia lumii; Legea privind pretul si calitatea de varza vanduta in Statele Unite are 26000 de cuvinte si este cunoscuta de maxim 10 oameni…
Lectura placuta…
În Republica Moldova a început un nou an universitar. Profesorii vor încerca să livreze teoria relevantă pentru a educa specialiști competenți iar studenții vor asimila informația valoroasă ne știind când și cum poate fi aceasta folosită. Chiar dacă mediul academic oferă tinerilor surse autentice din care să se informeze acest mediu nu le valorifică prin implicarea educației experiențiale. Tinerii mai proactivi au șansa să aplice în practică o parte din cunoștințele lor teoretice în cadrul unor Organizații non-Guvernamentale însă nu pot folosi toate cunoștințele caracteristice specializării sale ca profesionist. Este nevoie de acțiune într-un mediu apropiat mediului de afaceri real.
Pentru prima dată în Republica Moldova va avea loc Campionatul Studențesc de Management BusinessArena. Este un proiect unic pentru că oferă stundeților posibilitatea de ași încerca puterile în a lua decizii manageriale folosind cunoștințele teoretice obținute la facultate. Proiectul va dura o lună și jumătate în care studenții de la facultățile cu profil economic, grupați în echipe a câte 5 membri, vor coordona câte o companie internațională pe o perioadă de 3 ani virtuali. Asigurarea unei competiții cinstite se va face datorită folosirii unei platforme on-line care se bucură de succes în rândul companiilor de consultanță în management și dezvoltarea organizațională la nivel mondial. Participanții vor primi consultanță și feedback de la trainerii proiectului dar și de la invitații speciali din companiile de consultanță din țara noastră. (sa scriem aici denumirea sau nu?)
Proiectul este susținut de Ministerul de Tineret și Sport, Ministerul de Educație și Ministerul de Economie a Republicii Moldova.
BusinessArena este o oportunitate potrivită pentru studenții care își doresc o carieră de succes și înțeleg că pentru aceasta este nevoie Teorie + Practică + Acțiune deci de o învățare multidimensională pe parcursul anilor de facultate. Este aproape incredibil ca la vârsta de 20-24 ani să coordonezi o companie internațională iar BusinessArena este un proiect incredibil pentru că îți oferă această șansă.
Studenții doritori să participe în campionat sunt invitați să se înregistreze pe site-ul www.bizarena.org pâna pe data de 1 octombrie 2010.
Articol in Business Standard
Am cucerit Kievul. In 2011 ajungem si in Romania
16 martie 2009 de Ada Grajdeanu
Experienta de antreprenor a romanului Eugeniu Girla a inceput anul trecut, la mii de kilometri de tara sa, in Ucraina. Acolo se afla pentru un an, prin intermediul unui program dezvoltat de organizatia studenteasca AIESEC, si i-a venit ideea ca, impreuna cu alti trei ucraineni, sa infiinteze o afacere in domeniul resurselor umane.
Pentru ca a reusit in trei luni sa gaseasca si resursele financiare necesare, a ramas la Kiev, chiar daca piata pe care urma sa intre are peste 2.000 de jucatori. La nici un an de existenta, intreprinzatorul se gandeste deja sa se extinda in viitorul apropiat si in alte tari, inclusiv in Romania. “Discutiile privind deschiderea unei afaceri au inceput in aprilie 2008, cand impreuna cu alti doi colegi de la AIESEC Ucraina ne-am gandit serios ce dorim sa facem odata ce ne incheiem activitatea in sectorul neguvernamental, pe care o desfasuram prin intermediul organizatiei studentesti”, isi aminteste Eugeniu Girla.
In doar trei luni, a demarat afacerea in Kiev
Doar trei luni au trecut de la acel moment, iar firma TalentKapital si-a inceput activitatea pe piata ucraineana. Numele companiei a fost schimbat de cateva ori, pentru a reflecta mai bine activitatea de baza, si anume de a crea, din talentele unei organizatii, “un adevarat capital, si nu doar o resursa”, dupa cum explica antreprenorul roman.
A pune pe picioare o astfel de afacere nu a fost deloc usor, mai ales ca lipseau investitorii. “La fel ca majoritatea companiilor mici care isi incep activitatea din «idei si dorinte», am avut probleme in obtinerea finantarii necesare desfasurarii activitatii, din cauza faptului ca niciunul dintre fondatorii companiei nu avea o sursa de venit alternativa. Am avut probleme si cu mentinerea motivatiei de a ne duce initiativa pana la capat”, recunoaste tanarul antreprenor.
Firma propune tehnologii inovative in educatie
In scurt timp, problema finantarii a fost rezolvata prin gasirea unui investitor, grupul financiar KMV – un holding format din noua companii, care a cumparat 25% din pachetul de actiuni TalentKapital. “Din luna iulie 2008 si pana in prezent, eu si ceilalti trei fondatori am investit cate 10.000 de euro fiecare, pe langa aportul investitorului, capital financiar ce poate fi vazut in produsele companiei”, spune Eugeniu Girla.
Practic, firma ofera solutii atat companiilor multinationale, cat si persoanelor fizice in domeniul resurselor umane, training, management, educatie si dezvoltare. Mai exact, compania ofera simulari de business, fiind partenerul principal si unicul furnizor in Ucraina al producatorilor globali de specialitate Cesim (Finlanda) si SimArch (Belgia). “Simularea businessului este una dintre cele mai eficiente tehnologii educationale. Conform piramidei educationale, omul retine doar 10% dintr-o lectie teoretica, in schimb randamentul procesului de invatare in timpul practicarii unei activitati este de 75%. Tehnologia «business simulation» este creata pe baza principiului «invata prin practica»“, explica Eugeniu Girla.
De asemenea, TalentKapital ofera si solutii pentru descoperirea talentelor dintr-o companie, respectiv dezvoltarea Departamentului de Resurse Umane.
An dificil pentru companiile de HR
“Am dezvoltat trei solutii complexe pentru cateva companii din Ucraina, respectiv programe de identificare si dezvoltare a talentelor in companie, de dezvoltare a leadershipului in middle management si de dezvoltare si management al diversitatii in companie. Astfel, persoanele care au urmat primele doua programe au sanse sa faca parte, in trei-cinci ani, din top managementul companiilor respective”, precizeaza Eugeniu Girla. TalentKapital se adreseaza si persoanelor fizice pentru care a dezvoltat un program de training menit sa ii invete cum sa isi administreze finantele. In momentul de fata, printre clientii companiei se numara Metro Group, dar si banci precum OTP Bank si Raiffeisen-Aval.
Pentru acest an, antreprenorul intentioneaza sa consolideze afacerea, sa creasca numarul clientilor si numarul produselor oferite. Desi a prognozat o cifra de afaceri de 400.000 de euro pentru acest an, antreprenorul recunoaste ca actualul context economic ii poate da peste cap o parte dintre planurile initiale. “Anul 2009 se anunta foarte dificil pentru companiile ce ofera servicii in Ucraina, si mai ales pentru cele care ofera servicii in resurse umane. Asta deoarece 90% dintre companii au taiat bugetele si au optimizat costurile. Din pacate, primele costuri taiate au fost cele alocate educatiei si dezvoltarii angajatilor. Companiile de training care au clienti loiali si pot sa acopere necesitatile stringente ale companiei in aria educatiei vor putea cu adevarat sa se dezvolte, iar restul companiilor ar putea fi fortate sa isi intrerupa activitatea”, spune Eugeniu Girla.
Contextul Pietei
O piata cu peste 2.000 de jucatori In Ucraina, piata pe acest segment este competitiva si destul de aglomerata pentru ca un nou-intrat sa se poata impune pe termen lung, mai ales pe timp de criza economica, este de parere Eugeniu Girla, cofondator al TalentKapital. “Numarul companiilor ce ofera servicii pentru dezvoltarea resurselor umane in Ucraina, in special in Kiev, este foarte mare, peste 2.000, ceea ce creeaza o concurenta destul de sanatoasa si o batalie acerba pentru fiecare client. Unul dintre secretele succesului in antreprenoriat este sa gasesti o nisa in care, in scurt timp, sa ajungi sa fii cel mai bun. Nisa pe care noi am identificat-o a fost cea a tehnologiilor inovative in educatie, precum simularea de business, dar si o abordare complexa a necesitatilor companiilor”, explica antreprenorul roman modalitatea prin care a reusit sa se impuna in scurt timp pe piata de profil din Ucraina. Acesta spune ca recesiunea economica s-a facut simtita in Ucraina inca de anul trecut, cand multe dintre firme au fost fortate sa reduca din costuri. “Pana in septembrie 2008, piata companiilor de training din Ucraina era foarte eterogena. Economia Ucrainei a primit cateva lovituri puternice in perioada septembrie-decembrie 2008, majoritatea expozitiilor HR fiind anulate, companiile au inceput sa rupa contractele din lipsa de lichiditati, s-a instaurat panica in toate sectoarele”, explica Eugeniu Girla. Cu toate acestea, tanarul antreprenor isi pastreaza optimismul gandidu-se chiar la extinderea afacerii si in alte tari in anii urmatori. “In 2010 vom incepe extinderea activitatii companiei in regiuni (in cel putin sapte orase noi), iar din 2011 ne vom extinde in alte tari. Pentru inceput, vizam Romania, Republica Moldova si Kazahstan”, estimeaza Eugeniu Girla.
CV Eugeniu Girla (24 de ani )
* 1999-2003 – Colegiul National “Gheorghe Lazar” Bucuresti
* 2003-2007 – Academia de Studii Economice din Bucuresti
* 2005-2006 – Vicepresedinte Resurse Umane AIESEC Moldova
* 2006-2007 – Presedinte AIESEC Moldova
* 2007-2008 – Vicepresedinte Talent Management AIESEC in Ucraina
* Iulie 2008-prezent – Managing partner la TalentKapital

