Era VIII

vitro

Nu stiu ce se poate compara cu durerea pierderii propriului copil. Poate doar pierderea a sapte copii odata. Au fost multi cei care au plans la acea inmormantare. Cata viata pierduta…cata moarte capatata….si toate intro clipa.

Probabil au dreptate cei ce spun ca nimic nu moare totul se transforma…asa cum in laboratorulde chimie in mai putin de o secunda combinand doua substante obtii o a treia…total diferita…de alta culoare, de alta temperatura, de alt miros…

Si moarte apare la fel…facand ca cei din jur in mai putin de o secunda sa fie total diferiti…cu o alta culoare, de alta temperatura, de un alt miros…un miros al intunericului.

– Cum as putea gasi eu o mama surogat in orasul asta?

Se intreba Sheikul. Intro lume cu o religie care uraste noile inventii ale omenirii si lumii din vest. Intro lume in care oricine l-ar recunoaste pe el. Cum un Sheik poate gasi o mama surogat? Sa mai incerce odata sa fie tata…

Advertisements
Standard

Era VII

traces-877821_640

Vantul sufla puternic din spate. Era acel tip de vant care simti ca te doboara din picioare. Vant de plaja. Foarte interesant cum acest loc de pe pamant – plaja, care atrage sute, mii si chiar milioane de oameni zilnic, este si locul unde pe timpul unei furtuni de mare mai bine sa nu te afli.

Valuri puternice, vant ce iti ajunge la oase, zgomote din filme de groaza…si pustiu…foarte pustiu…

Philip isi urmarea semnele pe care le lasa cu bocancii pe nisip. Se gandea daca si faptele pe care le-a facut in viata vor lasa la fel urme…Se gandea ca a luat o decizie foarte buna sa se sinucida prin inec…a auzit ca este una din cele mai grele modalitati de a muri…pe de alta parte cine poate sa compare acest mod de a muri cu altul…nu ca si cum ai putea sa o faci de doua ori…sau poate…

– La ce viata am avut parca am murit deja de atatea ori…de prea multe ori…

Cu fiecare pas pasit spre apa Philip simtea vantul tot mai puternic, aerul tot mai rece, iar bocancii tot mai grei si mai grei. desi nisipul era uscat si nu se lipea de incaltaminte, Philip simtea de parca bocancii se lipesc de pamant cu fiecare pas, parca nu ar vrea sa ajunga la apa…

– Da oare de ce plang? Stiu foarte bine ce fac, de ce fac si pentru ce fac? Michelle si Clark sunt pregatiti…m-am asigurat ca sunt pregatiti si sunt gata sa puna in aplicare planul nostru.

cu o ultima intorsatura de corp, Philip a mai tras o privire in spate…a vazut plaja pustie…si a intrat in apa. A simtit cum frigul ia rapus corpul brusc. A sarit in apa sa grabeasca procesul…a inceput sa inghita apa…mult apa…

Sarata viata…

Poate ultimul gand pe care l-a avut Philip…

Si nu…in momentul in care corpul a inceput sa se zbata, desi mintea era impacata…ultimul gand a fost

– Ajuta-me…

 

Standard

Era VI

EP-302129989.jpg&updated=201502121101&maxw=1200&maxh=1200

Cioburi de sticla, sange in ochiul stang, zgomote de salvare…oameni, multi oameni in jur…asta e ce a vazut Michelle in momentul in care a deschis ochii. Nu intelegea ce se intampla, de ce aceste priviri indreptate spre ea.

– Doamna…doamna…ma auziti? Eu ma numesc Mike, sunt paramedic…ma auziti? Am sa va rog sa imi spuneti numele D-voastra…

– Am…

Si in acel moment Michelle parca a tresarit. Si-a dat seama ca nu se mai afla in masina, ca nu mai merge cu viteza stabila si sub limita pentru a nu atrage atentia, si-a dat seama ca taxiul lui Keanu nu se mai afla in spate.

– Mi…Michelle…ma numesc Michelle..

– Am sa va rog sa stati nemiscata, Michelle, este posibil sa aveti fractura si in cazul in care va miscati s-ar putea sa agravati situatia. Ma auziti? Intelegeti ce spun, Michelle?

– D..da…,dar…dar trebuie sa ajung, trebuie sa ajung la aeroport…trebuie sa ajung la aeroport.

– Eu inteleg, dar inainte sa ajungeti acolo o sa facem o oprire pe la spital. Va rog, sa cooperati cu mine si sa incercati sa ramaneti constienta.

– Aaa..aeroport.

Si in acel moment ochii sau inchis.

Standard

Era V

Betty_la_fea

– Nu pot sa cred, iarasi nu mi-am luat cea de a doua pereche de ochelari sa controlez testele pentru 5-a.

Asta erau gandurile Lilianei Panfilov, profesoara de spaniola de la Liceul Mihai Viteazu din Chisinau, Republica Moldova. Ea niciodata nu intelegea care este sensul orelor de spaniola in acest liceu…nu avea nici profil lingvistic institutia, nu a absolvit nici un Goya liceul…cel putin din ce stia ea, in tara numarul locurilor vacante ce necesita limba spaniola nu depasesc numarul dintilor la o batranica de 80 de ani. Dar ce stia ea, ce conta…ei ii placeau orele de spaniola pentru ca elevii nu isi dau interesul, ceea ce usureaza foarte mult munca de zi de zi…

In afara de Amir, bineinteles.

-Off si copilu asta, din toti s-a trezit el, sa puna intrebari, sa afle mai multe sa ceara ore particulare. Pentru ce unui copil arab limba spaniola? Poate o fi o reincarnare a unui Maur?

Orele de spaniola erau un deliciu pentru copii, nu pentru ca intradevar invatau o limba noua, ci pentru ca mereu avau loc dezbateri despre “Yo Soy Betty La Fea“, despre cat de dificil este sa fii fata cu ochelari cu dioptrii mari. Sa fii o femeie matura, la 35 de ani, profesoara si necasatorita intro tara ortodoxa?

– Si cum am sa controlez acum testele fara ochelari?

Standard

Era IV

airplane-screen

George era o persoana pe cat de interesanta, pe atat de simpla. Desi in exterior emana multa bucurie, zambete, atentie, poate chiar intelepciune ar putea spune unii…in interior era o persoana plina de neliniste si controverse. Chiar si aceasta calatorie spre New York, a fost mai mult o actiune disperata, de poate poate…acolo ar gasi ceva…ceva ce nu poate gasi deja de 31 de ani.

– La ce am ajuns. Sa plec peste mari si tari sa ma intalnesc cu cineva care ar putea fi jumatatea mea. Cine ar fi crezut…off, Doamne…de atat de multa suferinta si durere interna…

Odata asezat insa in scaunul avionului, nu mai era cale de intors. Dupa ce a depus, atat de mult efort sa obtina viza, bani, timp liber…George nu mai putea da inapoi. S-a asezat pe locul 24 A a boing-ului 747 a companiei Lufthansa. Loc cu iesire la fereastra…pentru un zbor asa de lung era un avantaj. George , fiind si foarte meticulos, si-a bronat acest loc cu vedere spre cer cu o saptamana inainte…sa fie sigur.

– Ce nu merge monitorul asta…hai ca il mai pornesc odata. Nu pot sa cred…din toate peste 300 de locuri ale acestui avion m-am asezat exact pe locul unde nu functioneaza monitorul. Mda…foarte tipic mie si vietii mele…poate o sa cadem in zbor in ocean, sa scap odata…

Desi a chemat-o pe stewardesa, desi aceasta a incercat de mai multe ori sa reseteze si de la ea monitorul, acesta nu funtiona…arata doar un ecran albastru cu intermitente de imagine…dupa decolare, lui George i s-a propus sa se aseze pe alt scaun, nu era la geam, dar monitorul pentru jocuri si filme functiona…acesta a refuzat insa…

– Ce rost mai are…

Standard

Era III

Image

Era pe sfârșit de zi când s-au auzit pentru prima data Oedip si Cain, cei doi câini ce s-au născut orbi, dar care totuși au reușit sa supravetuiasca si sa trăiască mai mult de 10 ani deja. Si nu doar sa trăiască, aveau reputația de cei mai inteligenți câini ai Sheikh-ului Rashid. Mulți, oameni de vaza…dar si cei mai putini, oameni de foarte mare vaza erau foarte surprinși ca Sheikhul tine la palat câini orbi, când el isi permite sa tina si sa dreseze cai pe post de câini, dar nu conta, pentru el nu conta.

Era întuneric.

Mult prea întuneric pentru o noapte de vara.

Si atunci s-a auzit plansatul de copil, stai ca nu unul, doua, si totuși sentimentul era de un cor, un cor de țipete amestecat cu glas de îngeri. Tripleți! Aveți tripleți!

Standard

Era II

Image

Era aglomerat pe scara rulanta de la ieșirea din metrou. Primii oameni ce urcau au început sa urce rapid pe scara mânați de sunetul de afara. Au auzit si ei sunetul puternic provocat de răsturnarea mini-busului.

E bine sa ajuți oamenii, și este un sentiment nobil, dar nu toți dintre cei care au grăbit pasul fugeau spre în-ajutorare, Clark fugea din cu totul alte motive. El știa, și el știa ca ea știa.

Viziunile le-a văzut si el, nu, nu știa spaniola, dar era clar…nu, altceva nu putea să fie…era semnalul de început. Tot pentru ce au luptat ei in ultimii 5 ani, toate pregătirile, tot efortul avea acum sens.

Standard